25 septembrie – Ziua Mondiala a Farmacistului | Lasati farmaciile sa faca mai mult!
- 25-sept.-2023
25 septembrie reprezinta pentru comunitatea noastra, in fiecare an, ocazia de a celebra Ziua Mondiala a Farmacistului!
Federatia Farmaceutica Internationala (FIP), organismul global pentru farmacie, stiinte farmaceutice si educatie farmaceutica, a stabilit ca tema a acestei zile: „Farmacia consolideaza sistemele de sanatate”. Practic, mesajul FIP pentru campania din 2023 este clar: Lasati farmaciile sa faca mai mult!
Viziunea Colegiului Farmacistilor din Romania este in deplin acord cu FIP care sustine:
Intr-un moment in care sistemele de sanatate din intreaga lume se recupereaza din criza COVID-19 si consensul general este ca este nevoie de actiuni urgente pentru ca serviciile de sanatate sa raspunda nevoilor viitoare, campania de anul acesta pentru Ziua Mondiala a Farmacistului prezinta oportunitati de a creste gradul de constientizare in ceea ce priveste farmacistii, ca fiind o solutie inteligenta.
Or, in situatia actuala, cand asistam (de altfel, ca de mai multi ani), la scaderea interesului tinerilor pentru profesia de farmacist, demonstrata de numarul celor inscrisi si rezultatele la admiterea la facultatile de farmacie din acest an, suntem obligati sa actionam imediat! De fapt, sa urmam aceeasi cale a demersurilor demarate, de abordare de noi servicii farmaceutice…mai tarziu decat colegii nostri din alte state europene, dar cu dorinta ferma de a recupera timpul pierdut! Se cunosc pasii deja facuti de farmacia comunitara pe acest drum: testarea rapida de diagnostic pentru COVID-19, vaccinarea antigripala, depistarea nivelului de risc de diabet zaharat. Ceea ce consider insa ca este important sa evidentiez cu aceasta ocazie, este faptul ca la Conferinta-dezbatere: Rolul farmacistului in sistemul de sanatate romanesc, primul eveniment dintr-o campanie cu tema: FARMACIST PENTRU SANATATE, care a avut loc in luna ianuarie a acestui an, s-a conturat o concluzie clara, pe care nimeni dintre noi nu o poate nega: farmacistul are nevoie de repozitionare in cadrul sistemului de sanatate romanesc. Este realitatea momentului pe care il traim, de la care trebuie pornit in toate demersurile viitoare de valorificare a profesiei. Stim deja ca avem datoria sa consolidam contributia pe care o aducem sistemului de sanatate; stim ca trebuie sa luptam pentru a redobandi credibilitate si respect din partea autoritatilor, a celorlalti profesionisti din domeniul sanatatii, a pacientilor si nu in ultimul rand pentru a recastiga respectul de sine. Sa continuam ce am inceput!
Cu toata consideratia,
Prof. univ. emerit dr. farm. Dumitru Lupuliasa
Etichete: ziua mondiala a farmacistului, farmaciile, dumitru lupuleasa