MS: Precizari privind obligativitatea triajului epidemiologic la intrarea intr-o incinta
- 27-mai-2020
Ministerul Sanatatii a emis un comunicat de presa prin care precizeaza ca, in conformitate cu prevederile Ordinului privind instituirea obligativitatii purtarii mastii de protectie, a triajului epidemiologic si dezinfectarea obligatorie a mainilor pentru prevenirea contaminarii cu virusul SARS-CoV-2 pe durata starii de alerta, triajul epidemiologic se aplica obligatoriu in cadrul institutiilor sau autoritatilor publice, operatorilor economici si profesionistilor.
Astfel, facem precizarea ca, pe perioada starii de alerta, la intrarea intr-un spatiu inchis, fie din cadrul unei institutii publice, complex comercial, unitate de prestare a serviciilor etc, se va masura temperatura corporala atat personalului propriu, cat si celorlaltor categorii de persoane: vizitatori, clienti, consumatori.
De asemenea, in cazul in care un client are temperatura peste 37,3 grade Celsius, refuza dezinfectarea mainilor sau purtarea mastii de protectie i se poate interzice intrarea in spatiul inchis.
Mentionam ca, la masurarea temperaturii care se va realiza prin termometrul noncontact se va adauga marja de eroare prevazuta in prospectul dispozitivului.
Mai mult, in cazul in care temperatura depaseste 37,3 grade Celsius se poate repeta procedura dupa o perioada de 2-5 minute de repaus.
In cazul spatiilor comerciale, nu se aplica obligatia ca un client sa fie insotit de o persoana din sediu.